Mă trezește ploaia deasă de vară, care bate ritmic în geamuri. Pe fundal se aud în surdină acordurile din Anotimpurile lui Vivaldi. Mmmm…divin. Ridic capul de pe perna pufoasă, din pene de gâscă, și văd prin geam toată grădina cu flori îngenuncheată de stropii grei de ploaie. Natura plânge cu lacrimi mari, spălând păcatele lumii întregi.
Îl văd pe Oliver cum intră în cameră cu un zâmbet larg pe față, cu brațele pline de bujori roz pal, preferații mei. Mi-i așează în brațe cu un gest tandru și mă sărută pe frunte. Pielea mi se zbârlește și mă surprind scoțând un chicot de plăcere. Îmi afund nasul în bujori, sorbind cu nesaț aroma lor dulce-îmbătătoare. Închid ochii și reușesc să mă teleportez instant, preț de câteva secunde, pe un tărâm de poveste. Îmi sprijin capul pe umărul lui puternic în timp ce fredonez pe acordurile Primăverii, primul sezon al Anotimpurilor celebrului compozitor italian, care este si preferatul meu. Mă săruta pe păr în timp ce mă cuprinde cu brațele și mă trage mai aproape. Simt gustul unei clipe incendiare, cu iz de mătase din Orientul îndepărtat. Ohhh..câte gânduri năstrușnice îmi trec prin căpșorul meu drăgălaș în câteva miimi de secundă.
Eu cred că nu cei care devalizează băncile sunt cei mai mari hoți, nuu! Nici pe departe. Oliver e cel mai parșiv hoț de iubire, din câți există, care știe exact ce să facă și ce să spună ca să mă subjuge de fiecare dată, de parcă și-ar programa scenele astea cu precizia unui regizor versat, cu multe premii la activ. Mă fură pe față, fără niciun pic de jenă, de se rușinează mai degrabă statuile lui Bernini decât el. Iar eu îl ador pur și simplu pentru asta.
Afară s-a dezlănțuit potopul, plouă cu stropi mari ce se sparg zgomotos la atingerea asfaltului, iar în acest răstimp noi începem dansul iubirii. Pe ecranul memoriei afective mi se derulează subit vremea copilăriei, la care mă raportez în mod constant și aproape inconștient pentru simplul motiv că la vremea aia lucrurile erau atât de simple și perfect conturate dar, mai ales, copleșitor de frumoase. Gândurile mi se învălmășesc în carcasa devenită prea mică pentru atâtea amintiri. Shhhh…gata! trecutul să rămână unde-i este locul. Până data viitoare.
Când îl privesc pe Oliver văd în ochii lui o iubire nemărginită, dincolo de limitele pe care mi le-aș fi imaginat sau la care aș fi sperat vreodată. Da, văd, simt! Mă iubește mai presus de cuvinte. Suntem regizorii și spectatorii vieții noastre și nimic nu împietează aceste trăiri plenare. Nu există spații goale în sufletele noastre și chiar dacă și-ar face loc vreodată, ele ar umplute mediat cu gesturi, gânduri, cuvinte, priviri, atingeri, iubire nemărginită, dorința care ne subjugă pe amândoi deopotrivă. Suntem bucăți din puzzle-ul vieții, unite perfect, în cea mai bună variantă a noastră.
Ne vorbim din priviri, el știe că mie îmi place vinul și ciocolata, iar eu știu cum să-l fac să înnebunească de plăcere, plimbându-mi limba provocator pe trupul lui de zeu. Iubirea nu are nevoie de farduri sau subtitrare, fiecare își ia singur ce are nevoie de la celălalt. De multe ori am senzația stranie că mă desprind de realitate și acced în alte sfere și atunci izbucnesc într-un hohot de râs, nebună de fericire.
Fiecare dorință se materializează cu o viteză care mă înspăimântă uneori, iar modurile în care tot ce visez și îmi doresc se materializează și prind contur, mă lasă fără respirație și fără replică.
Ies afară în ploaie să respir aerul pur al dimineții, după ploaie. Mă las udată de stropii grei, care îmi biciuiesc fața și se preling pe genele mari și negre. Le simt ca pe lacrimi de fericire, care se scurg din sufletul meu.
Un gând fugar îmi trece prin cap. Dumnezeule! Am totul! Tot ce am cerut vreodată. Revin în dormitor și pe pat găsesc o hîrtie împăturită. O desfac și citesc versurile lui Marius Tucă, caligrafiate ucigător de frumos de iubitul meu:
“Am să te iubesc până la sfârșitul lumii/ Indiferent de fusuri orare și aurore boreale/ De eclipse de lună sau de soare/ Parțiale sau totale, de fluxuri și refluxuri de mare/ Așa se întâmplă când sentimentele străbat vremurile/ Fără să ne pese de minus și plus infinit/ Dragostea noastră stă într-un singur punct
…Am să te iubesc până la sfârșitul lumii”
Oliver
cuciocolata 