Love and other stuff

love

Ea ştia că el nu va ramane în viaţa ei. Că nu are cum să-l păstreze. Din nefericire făceau parte din lumi diferite. El avea un business prosper în real estate şi îşi împărţea viaţa între două oraşe din Europa. Pe primul îl numea “acasă” şi se afla într-un renumit ţinut medieval din inima ţării, cu cei mai frumoşi munţi pe care-i văzuse vreodată. Era locul unde el venea pentru părinţi şi pentru fratele lui mai mare, de care era extrem de ataşat. Celălalt era supranumit oraşul muzicii şi acolo trăiau copiii lui. Ea, în schimb, avea o existenţă ce friza banalul. Era consilier financiar bancar şi locuia într-un alt oraş, la o distanţă considerabilă de el.

Lui îi plăceau maşinile puternice, vinul rose, culoarea neagră, opera, şampania Cristal şi buzele fragede…probabil mereu altele.

Şi abia ce ieşise dintr-o căsnicie ratată, cel puţin aşa îi spusese ei. Probabil realiza că libertatea se pliază perfect pe noul el, iar noul statut, de bărbat liber, funcţionează ca un afrodisiac puternic, pe care, se pare că îl vroia în doze maxime, all the time. Ea iI “citise” şi înţelegea că el nu mai doreşte să îşi amaneteze timpul şi nici să mai dea socoteală pentru faptele sau deciziile pe care le ia, cel puţin pentru o bună bucată de vreme.

Între ei fusese de la început o atracţie reciprocă fulgerătoare, la cote maxime. Cuvintele pe care şi le spuneau unul altuia şi dorinţele mărturisite făţiş ardeau tastatura şi le prăjeau neuronii. Şi, totuşi, ea simţea că nu este pentru el decît just for fun. Şi nu-i plăcea deloc constatarea, deşi la început nu păruse s-o deranjeze.

Într-una din zile a riscat şi i-a trimis un mesaj pe whatsapp, prin care îi spunea că vrea să o ducă în sufletul lui şi să o păstreze acolo. El nu a raspuns nimic. Tăcerea lui i-a îngheţat sufletul dar, cu toate astea, nimic nu-şi dorea mai mult decît să-l vadă, să-l atingă, să o ia în braţe şi să-i simtă inima bătînd de dorinţa pătimaşă. Era vrăjită şi se lăsa dusă de val. Accepta tot ce-i spunea, fără rezerve. Chimia dintre ei depăşea graniţele normalului. Simţea că nu poate rezista magnetismului lui. Îl vroia cu orice preţ şi chiar îi spusese, într-un acces stupid de sinceritate, că nu există munte care s-o oprească să ajungă la el. Calculele şi raţionalul nu-şi mai găseau rost în mintea ei. Le ignora cu buna ştiinţă, chiar dacă simţea că se înjoseşte. Dar, aparent, nu-i prea îi păsa. Pentru că el reuşise cumva să-i dea lumea peste cap, principiile de-o viaţă şi orgoliul ei de femeie. Şi asta pentru că trezea în ea dorinţe nefireşti, obscene şi senzatii decadente. Avea puteri de vrăjitor, asupra ei, clar!

Îl privea vrăjită. Era un bărbat excesiv de frumos. Natura făcuse o risipă groaznică cand îl clădise. Părea că luase tot sex appeal-ul de pe planetă şi i-l dăduse lui. Free of charge. Părul negru ca abanosul, cîrlionţat, îl purta dat pe spate. Buzele erau sculptate, asemănîndu-se izbitor cu cele ale statuilor geceşti. Însă, cireaşa de pe tort era perechea de ochi căprui, care pur şi simplu o hipnotizau cînd se oglindea în ei  şi care strigau din răsputeri sex năucitor, baby. Iar vocea, ahh! vocea lui avea un timbru masculin, puternic, dar şi cald în acelaşi timp. Emoţia o paraliza definitiv cînd o suna şi simţea cum fiecare cuvînt pe care i-l spune i se prelinge în urechi, provocîndu-i fiori. Închidea ochii şi se teleporta în lumea lui. Vocea lui era cea mai frumoasă muzică pe care o auzise vreodată şi ar fi vrut să o asculte la nesfîşit.

Avea trup de zeu, suplu, cu mişcări agile, sigur pe el. Se vedea de la o poştă că fusese lucrat în multe ore petrecute la sală. În viaţa ei nu mai văzuse ceva atat de frumos, de ostentativ sexual şi atat de masculin şi îndrăzneţ. Îl asemăna cu Adonis al lui Michelangelo. Cînd păşea parcă nici nu atingea pămîntul.

Se simţea prizoniera lui. Îi umplea gîndurile, era plină de imaginea lui. Cînd se gîndea la el se simţtea în mod ciudat împlinită. Simţea că  e tot ce-şi dorise vreodată şi că nu va mai fi nimeni, niciodată atît de bun ca el. Avea senzaţia stranie că este o păpuşă de cîrpă în mainile lui iar el, maestrul păpuşar, dispunea de ea după bunul lui plac.

Cînd îl privea o durea fizic şi uita să respire. Îl simţea ca pe o bombă sexuală cu ceas, un drog, de care ar fi devenit cumplit de dependentă, dar tot ce vroia era înca o doză, niciodată reabilitarea. Îşi dorea să o ia în stăpînire, să fie a lui forever. Fluturii din stomac alergau bezmetici, provocînd ravagii incalculabile.

Intra pe profilul lui în modul addicted şi uita de ea privind minute în şir la sutele de poze pe care el le făcute în vacanţe peste tot în lume, în locuri exquisite. Toate erau perfecte. Pur şi simplu el nu ştia să iasă prost în poze. Aparatul foto îl iubea cu siguranţă. Şi în momentele alea îşi dorea s-o sărute ca şi cum ar iubi-o. Tînjea dupa sărutul şi atingerea  lui. Simţea că vrea mai mult. Vroia the fairytale, deşi era perfect conştientă că nu se poate. Cumva, părea că îi desparte o lume întreagă.

Iar ea îşi schimbase rezoluţia iniţială, lucru care pe el l-a prins în offsaid, motiv pentru care i-a cerut să se “reseteze” la loc. Însă pentru ea era deja prea tîrziu, pentru că vroia inima care se afla în trupul ăla de zeu, care-i luase minţile şi îi anulase raţiunea şi îi  îngenunchease sufletul.

Tot ce şi-ar fi dorit era să se trezească dimineaţa lînga el. Ar fi fost ca şi cum şi-ar fi primit cadourile de Crăciun în avans.

Advertisements