Jurnal de călătorie – Aventura cipriotă

cipru_4120

M-am întors din călătorie de câteva zile, dar am lăsat timpul să așeze și să sedimenteze în sertarele amintirilor și în cotloanele sufletului întâmplările și locurile frumoase pe care le-am vizitat. Călătoria era în plan de ceva vreme, însă mi se tot schimbau datele de plecare, din lipsa timpului și din cauza altor probleme stringente. Într-un final am plecat, cu bilet luat de pe o zi pe alta și valiza făcută cu viteza luminii. Am avut grijă să pun în ea mult chef de vacanță, un dor de ducă fără margini și o mare dorință de a vedea cât mai multe locuri din țara pe care urma, nu-i așa, să o tai de pe Bucket list.

Realitatea a depășit, însă, cu mult așteptările mele. Cipru, chiar dacă este o insulă mică de nouă mii și ceva de km pătrați, este o țară superbă, scăldată de apele Mediteranei, plină de istorie oriunde întorci privirea. Doar cu ocazia sejurului de la Roma, de acum 4 ani, am mai avut acest sentiment că oriunde merg este un muzeu în aer liber, iar istoria și cultura te îmbie să le descoperi la fiecare colț de stradă.

Dimineața începea întotdeauna cu nelipsita cafea Nesspresso, double strong, a cărui aromă o simt și acum în nări, dupa care destinația era în fiecare zi alta.

Am colindat pe drumurile din Paphos, un oraș absolut încântător, considerat “sălașul zeilor”, și până în Famagusta și în Protaras, unde am admirat stâncile din Cavo Greco și am făacut plajă pe celebra Nissi Beach din Aya Napa, considerată Ibiza Ciprului. Am mers de la un capăt la altul al Ciprului, în căutarea Afroditei și a celorlalte zeități mitologice. În fiecare zi mă urcam în mașină și poposeam în alte locuri, toate pline de istorie încă vie.

În Paphos am mers și printre plantațiile de banani, până am ajuns la celebra Choral Bay Beach. Toate plajele din Cipru sunt la superlativ, tocmai de aceea au și cele mai multe steaguri albastre.

Tot în Pahos am vizitat celebrul sit arheologic ce adăpostește Casa lui Dionisos, cu mozaicurile sale enorme, farul și teatrul. La un moment dat, după ce am terminat turul, obosită de căldura sufocantă, m-am așezat la orizontală pe o bancă din piatră, la umbra unor măslini, și am stat așa preț de vreo jumătate de oră, ascultând liniștea și vorbind cu veșnicia, cu ochii îndreptați spre cer și cu soarele ce străpungea crengile copacilor, cu razele lui puternice, care mă orbeau.

Trebuia să-mi recapăt puterile pentru că un alt sit arheologic mă aștepta să-l descopăr, “The Kings Thombs”. În realitate, mormintele nu sunt ale regilor ci ale aristocraților acelor vremuri, iar această informație o poți citi abia după ce plătești biletul și intri în incintă. Mormintele sunt unice prin faptul că sunt săpate în stâncă și arată ca niște case, conform tradiției egiptene.

Ultimul vestigiu vizitat în Paphos a fost Castelul, construit într-o manieră destul de simplistă. Apusul pe care l-am văzut de pe metereze a făcut toți banii. Mult mai interesant este castelul Kollosi, de lângă Limassol, pe care l-am vizitat în altă zi. Este construit pe 3 etaje, cu nenumărate camere și cu o priveliște de sus care îți taie respirația.

În Protaras, la Cavo Greco, pe o stancă stă de pază o biserică de rit grecesc, toată albă și cupola vospită în albastru, ca cele din Grecia. Biserica este extrem de mică. Pe treptele de la intrare zăceau leșinate de căldură două pisici. Înăuntru liniște și răcoare. Biserica goală. Iubesc bisericile goale. Gălăgia lumii mă obosește. Îmi place să aud liniștea și să o simt cum îmi inundă sufletul. Am intrat și am stat preț de câteva clipe să o inspir, să încerc să mă conectez și să mă încarc cu energia locului.

M-am simțit ca un călător prin Legendele Olimpului lui Alexandru Mitru, o carte faină pe care am citit-o în copilarie. Îmi aduc aminte sentimentul pe care l-am simțit atunci când citeam și dorința mea de a călca pe urmele zeităților grecești și de a vedea mitologia greacă la ea acasă. Și iată că, mulți ani mai târziu, visul a devenit realitate.

La Petra to Romiou, am pășit pe urmele Afroditei, zeița iubirii, cea născută din spuma mării, și am admirat celebra stâncă care-i poartă numele. Am rămas minute în șir admirând valurile Mediteranei, de-un albastru turcoaz, urmărind cum se spărgeau ritmic de stâncâ, în zgomote puternice. Cel mai mult îmi place să ascult cum îmi vorbește marea, atunci când valul se sparge de țărm.

Deși în cea mai mare parte pământul din Cirpu este arid din cauza climei, trebuie să știți că zonele de munte sunt pline pini, cedri si arbuști de culori și forme diferite, care-ți încântă retina. Pe mine cedrii m-au cucerit din prima.

La Akamas, locul botezat “Baths of Aphrodites”, care este de o frumusețe năucitoare, am mâncat frutti di mare și am făcut o binemeritată baie în apa extrem de caldă și de transparentă. Câteva ambarcațiuni de croazieră erau acostate în micul golfuleț. Altele soseau pentru prânz și siesta de după amiază. Copii se hârjoneau în apă și râdeau cu gura până la urechi. Ce altceva ai putea să îți mai dorești? Fructele de mare de la restaurantul de pe coastă au fost absolut delicioase, asezonate cu Halloumi, iar berea locala KEO avea o savoare deosebită. Halloumi este brânza cipriotă tradițională, semi-tare, nematurată, făcută dintr-un mix de lapte de capră și oaie, uneori și vacă, care se prepară pe grătar. Un deliciu maxim, trebuie gustată. Bineînțeles, prânzul a fost acompaniat de 2 pisici, care stăteau tolănite lasciv la umbră.

Călătoria a continuat spre Pedoulas, trecând printr-o vale plină de cedri,  urcând la altitudini amețitoare, pe drumurile munților Troodos, considerați “inima verde a Ciprului”. La 20 de km de Pedoulas și 1318 m altitudine,  se află Mânăstirea Kykkos, unde liniștea îți sparge timpanele și cerul este limita. Biserica este una dintre cele mai cunoscute și mai bogate din Cipru. Aici se află mormântul primului președinte al Ciprului, arhiepiscopul Makarios al III-lea. Cel mai tare am rămas uimită, când am auzit, în timp ce vizitam interiorul bisericii, 2 preoți vorbind limba română. Aproape că am zâmbit.

Am mers mai departe și am ajuns la Muntele Olymp, la altitudinea de 1952 m, unde bătea vântul și dintr-o dată era frig. Este un loc de neratat, iar drumul până acolo este mag-ni-fic!!

A doua zi am plecat spre Nicosia, capitala divizată a Ciprului. Am mers pe celebra stradă Ledra, până la punctul de control al documentelor, pentru a putea trece în partea turcă a orașului. Vizita aici, a fost ca un knock-down pentru mine. O întoarcere în timp și spațiu.

Faptul că Cipru a fost pe la 1800 sub administrație britanică și-a pus amprenta asupra clădirilor și organizării administrative. Tribunalul Colonial Britanic, stă de pază impunător pe una dintre străzi. Clădirea este complet funcțională, aici desfășurându-și activitatea în prezent Curtea Supremă. Pe o stradă în imediata apropiere am descoperit zeci de birouri de avocați, de o parte și de cealaltă a străzii. Lupta la baionetă este peste tot. M-am amuzat.

Foarte multe clădiri în stil colonial, care pe mine m-au fascinat prin formă și culoare, sunt în paragină. Sărăcia este dusă la extrem în partea asta a orașului. Nu m-am putut opri să nu mă întreb cum pot trăi acei oameni în condiții atât de mizere. Sau, mai bine spus, cum pot supraviețui, pentru că mizeria și sărăcia sunt cuvintele de ordine aici. Pe străzi erau foarte multe mașini abandonate. După starea în care se găseau mi-au dat senzația că zăceau așa de zeci de ani.

Căldura năucitoare făcea străzile să fie aproape pustii. Doar în Shenzen am mai simțit că hainele se lipeau instantaneu de mine, din cauza umidității excesive.

Peste tot se auzeau cicadele cu zgomotul lor asurzitor, ceva între sunetul greierului și al lăcustei. Căldura combinată cu umiditatea le întețește sunetele pe care le scot, începând de dimineață și până la apusul soarelui.

Plimbarea în Limassol Marina, a fost relaxantă. Locul este plin de restaurante, cafenele, taverne și de ambarcațiuni private acostate în port, una mai luxoasa ca alta. Cu greu puteai găsi un loc liber la o masă, chiar și în multitudinea de locații ce se înșirau de-a lungul esplanadei.

Oprirea a fost de data asta la Haagen Dazs, în vechiul port, unde înghețata, cu frișcă on top, un Perrier sparkling și Illy ristretto au fost vedetele serii. Tot în port mi-am îmbătat simțurile cu mirosul târziu al unui arbust de iasomie, care stătea îngropat în asfalt, stingher, lângă zidul unui restaurant.

Am privit soarele care apunea peste catargele ambarcațiunilor și mi-am dorit ca timpul să stea în loc. Cu această ocazie mi-am pierdut nu numai mințile dar și pălăria de soare cu sloganul “need a break”, pe care abia o cumpărasem din București înainte de plecare. Noroc că apucasem să-mi fac o poză cu ea pe ponton. Sîc! Mi-a părut rău, recunosc, însă mi s-a reproșat că e doar o fucking pălărie și nu ar trebui să mă mai atașez așa de lucruri. Right!

În Akrotiri, aproape de orașul Episkopi, se află Kourion Agora, cel mai spectaculos sit arheologic. Aici se află Teatrul Greco-Roman, unde acustica perfectă permite susținerea de concerte și piese de teatru. Panorama pe care o oferă situl este una care îți taie răsuflarea, pentru că poți vedea marea pe km întregi. Aici poți admira mozaicurile, te poți plimba printre ruinele băilor publice, poți vedea chiar și casa lui Achile. Un copil al unor turiști francezi, total afon, din păcate, verifica acustica teatrului, fredonând La Marseillaise. A fost comic.

Totuși, situl care pe mine m-a cucerit definitiv este Sanctuarul lui Apollo Hylates. Am ajuns acolo seara, pe la 19.00, cu jumătate de oră înainte de închidere. Nu mai era nimeni, doar eu pe tot situl. Am avut sentimentul că tot spectacolul naturii era doar pentru mine. Soarele care apunea cădea maiestuos peste coloanele rămase în picioare, luminându-le fabulos. Pardoxal, pustietatea îmi dădea un sentiment de apartenență. Doar liniștea vorbea. Soarele își trimitea ultimele săgeți luminoase, care se înfigeau în frunzele unui arbust ce avea culoarea verde crud. Este un loc mirific, pe care l-am luat cu mine în suflet la întoarcerea acasă.

Una din zile a fost rezervată vizitării orașului Larnaca, cel mai vechi oras din Cipru și al treilea ca mărime, dupa Nicosia și Limassol. Odată ajuns aici, o problemă stringentă pe care o întâmpini este cea a locurilor de parcare, dar asta sună oarecum familiar, nu-i așa? Cireașa de pe tort este faptul că se circulă cu volanul pe partea dreaptă. Distracțe maximă! Am găsit o parcare în cartierul turcesc și am plecat spre faleză, pe străduțele întortochiate și pitorești, pentru a lua prînzul la celebrul restaurant Militzis. Aici am comandat mâncarea specific cipriotă, totodată și specialitatea casei, numită “kleftico”, care este o carne de miel lăsată pe os, fiartă multe ore. Un deliciu. Cât timp am mâncat, am numărat multe avioane care veneau înspre culoarul de aterizare al aeroportului din imediata apropiere. Plimbându-mă pe faleză, am admirat casele în stil mediteranean, unele vopsite în alb și albastru. La întoarcere, am mers către Fortul construit de turci, care este chiar în buza mării. La interior se află muzeul medieval. Mergând în continuare pe străduțele din cartierul turcesc, am ajuns la Biserica Sfâantului Lazăr, construită pe mormântul gol al acestuia. Un loc încărcat de emoție.

În Limassol atmosfera seamănă mult cu cea a unei stațiuni estivale de la noi, mai cosmopolită, însă. Faleza este flancată de clădiri de birouri și de locuit, care sunt aliniate ca niște soldați. MyMall este singurul mall din Limassol. Ăștia nu au inflație de mall-uri ca la noi. O experiență interesantă am avut acolo la Esspresamente Illy, un loc unde aș reveni oricând cu plăcere, nu atât pentru sandwich-urile delicioase (club sandwich) cât pentru maniera în care sunt tratați clienții. Era să uit! Ocean Basket este un seafood restaurant, prezent în multe locuri din Cipru, inclusiv în Limassol. Într-una din seri am mâncat acolo un sushi tempura de nota zece.

Ah, și cum aș putea uita de terasele colorate și tavernele care pur și simplu te îmbie cu mâncăruri delicioase, fie că poartă amprenta turcească, grecească sau cipriotă. Poți savura orice dorești, de la celebrul souvlaki, asezonat cu tzatziki, meze sau keftalia, ori salata grecească, alături de o bere Keo sau, de ce nu, o Corona.

Cât pe ce să uit să vă spun despre simbolul national al Ciprului, care este măgarul. Puteți râde, dar se pare că o concurează serios pe Afrodita. Și nu aș putea uita nicicum pisicile, hell noo!! Pai, te împiedici de ele la fiecare colț de stradă sau tavernă. Se alintă singure și sunt puse mereu pe joacă, mai ales între ele, pe sub mesele clienților.

Una peste alta, a fost vacanța perfectă! Pentru data viitoare a rămas Kyrenia, orașul de pe coasta de Nord a Ciprului, cu al său port și castelul fortificat.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s