CARDUL DE (IN)FIDELITATE

2016-03-07-1457366247-3329208-infidelitycounselingnyc-1

S-au întâlnit întâmplător, când Ana traversa strada şi s-a dezechilibrat, gata sa cadă. El a prins-o de mână şi şi-a înfipt privirea în ochii ei smaraldici. Pentru câteva secunde s-au privit intens, fiecare analizându-l pe celălalt.

  • Eu sunt Victor, tu?
  • Ana.

L-a scanat instant dar nu prea i-a insuflat încredere. El i-a întins repede o carte de vizită pe care i-a putut citi numele, scris cu font Arial black, italic bold: Victor Popescu, general manager compania X. Fără să-l întrebe, i-a spus că este divorţat de câţiva ani, că în prezent este într-o relaţie de puțină vreme, dar simte „că nu este ce trebuie”. Cu alte cuvinte, a vrut să joace cartea sincerităţii maxime, sperând că va fi apreciată o astfel de dezvăluire. Ana mai auzise acest şablon, care devenise prea des uzitat de bărbaţi în ultima vreme, dorindu-se a fi o scuză cu ajutorul căreia îşi justificau în general acţiunile de gen.

Din atitudinea lui mult prea degajată şi personală, i s-a părut că e genul de bărbat arogant şi plin de ifose, catalogand această atitudine drept o tară datorată posesiilor şi funcţiilor pe care, probabil le avea. A ţinut să-i precizeze chiar şi faptul că făcea parte dintr-o familie de artişti. Şi ce? Asta îi transfera lui vreo calitate? Ana s-a simţit oarecum agresată de faptul că el vroia să-i imprime sentimentul că un barbat ca el nu este de ratat. Simţea că la capitolul caracter omul avea niște lipsuri, de care avea să se convingă destul de rapid, cu fiecare cuvânt pe care Victor i-l spunea, deşi de abia se cunoscuseră.

Şi, ca să dea cu bâta în baltă şi mai cu brio, avusese aroganţa maximă să o avertizeze „să nu se îndrăgostească de el” pentru că este un bad boy. Prin urmare, toate sinapsele ei începuseră să facă „poc, poc”, transmițându-i mesaje clare gen „not good for you girl, he is a player”. Ăsta se crede Alfa sau Omega? Sau ce?

În ciuda indiciilor clare, care o avertizau că nu este pentru ea, s-a hotărât, totusi, să-i dea o şansă, însă doar pentru că reuşise să îi stârnească oarecum curiozitatea şi voia să vadă ce poate, deşi ştia că genul ăsta de bărbat nu poate prea multe. Sau nu vrea sa poată!

La o zi de la întâmplarea cu pricina o sună Victor şi o invită să ia prânzul împreună, chipurile să se cunoască mai bine. Şi o invită la un restaurant aflat fix în partea cealaltă a oraşului, faţă de locul în care se afla ea. Afară începuse să ningă şi traficul se aglomerase, aşa că i-au trebuit mai mult de 45 de minute ca să ajungă la locul cu pricina. Când, în sfârşit a ajuns, a constatat că nu prea are ce să comande din „vastul” meniu. Se opri totuşi asupra unei salate, mai ceru şi o apă plată şi, în timp ce se pregatea să savureze salata, îl aude pe Victor cum îi spune mai mult şoptit:

  • ”Eu sunt Victor, baby, and I am in love”

Upss! Iniţial a crezut că nu aude bine. Ăăă…a zis ceva de love? Mno, dar ce fals a sunat replica asta, frate! A stricat tot, așa, din start?

  • De cine eşti îndrăgostit, dragă? întrebă Ana aproape fără glas.
  • De tine!

Hai că începea bine. Atât de bădăran și înfumurat să fie?

  • Buuun! Eu sunt Ana, beibi, și îți spun la modul cel mai sincer că am oroare de minciuni, nu-mi plac lăudăroșii şi mi-e milă de tipii cu handicapuri sufletești, înţelegi? Și e clar că tu întrunești toate condițiile. Așa că, mai ușor cu pianul pe scări, că nu diger prea bine declarațiile de genul ăsta. Puțină decență, please!

În timp ce spunea asta se uita la el și vedea cum toţi muşchii feţei i se schimonosesc într-o grimasă, fiind incapabil să articuleze un cuvânt. Lovise grav. Apăi, cum, putea să creadă el orice despre ea, dar nu suporta sub nicio formă ideea că cineva ar putea s-o considere o gâscă proastă, care crede în basme cu Albă ca zăpada.

Mai face o ultimă încercare. Între o gură de apă plată și un zâmbet mai mult demonstrativ, aruncat pe diagonală, îl întreabă pe Victor tranşant:

  • Şi, ia s-auzim, beibi, ce-ți lipsește în momentul ăsta? Let me guess, iubirea?
  • Nuuu, sări el ca ars, chiar sunt iubit, apreciat, am tot ce-mi trebuie.
  • ?!!?Atuuunci?? făcu Ana ochii mari, interzişi. Luminează-ma, te rog!
  • N-aș putea să-ti spun exact.
  • Încearcă, totuși! Fă un efort, așa, de dragul întâlnirii.
  • Ookeei, dacă chiar insiști, o să-ncerc. Vezi tu, îmi lipsesc chestiile hot, alea care-ți pun în mişcare adrenalina. You know! Şi-i făcu Anei cu ochiul, cu subînţeles.
  • Îți bați joc de mine? zise Ana, enervată, moment în care se înecă cu o nucă din salată și începu să tușească.

Pentru informația asta traversase jumătate de oraș? Ce dezamăgire!

Hmmm! Deci așa care va să zică? Bărbații când sunt îndrăgostiţi de femeia pe care o au pe inventar, nu mai au chef sau curaj să-i ceară to do stuff? Cu alte cuvinte, nu mai pot conjuga iubirea în toată splendoarea şi plenitudinea? Urâtă concluzie.

Restul conversației a fost ceva gen “hai că vreau să plec odată de aici, locul ăsta cade pe mine dacă mai rămân cinci minute”.

Tocmai ce se intersectase cu încă un nefericit, care vroia fix altceva decât avea acasă. The same old story! Ana era absolut convinsă că Victor avea o femeie faină acasă  de care, însă, el se plictisise iar acum avea chef de zbenguieli kinky prin alte budoare. Cu precauție maximă, păi cum altfel. Călca pe ouă ca să-și păstreze bruma de liniște de acasă. Dar oare ce însemna pentru el acasă? Dacă cu sufletul sau trupul era mereu prin alte case sau camere de hotel impersonale?

Afară ningea în continuare cu fulgi mari și Ana privea pe geam la spectacolul iernii. Deodată începu să vadă cu ochii memoriei vremea copilăriei, când toate lucrurile erau perfect așezate și toate trăirile erau infint mai simple și copleșitor de frumoase. Când nu existau atâtea „de ce”-uri fără răspuns si când zilele se scurgeau fără complicații din astea cu love, kinky stuff și bărbați nemulțumiți cu ce au și care își doresc mereu altceva.

Pentru că „altceva-ul” ăsta nu este, de fapt, decât o iluzie. Tot ce este altceva sau nou se învecheşte imediat. Dar ei nu își dau seama că nu fac altceva decât să se joace într-un mod meschin şi egoist cu iluziile lor şi ale altora, construind castele din cărți de joc. Şi apoi se miră profund când ele se dărâmă la prima adiere mai puternică sau la prima carte extrasă din edificiul prost construit. Și când femeia renunță și ea, într-un final, obosită de atâta miunciună și trădare.

Ana are o denumire generică pentru genul ăsta de bărbați, care nu știu ce vor și de multe ori, din acest motiv, pierd totul pe mâna lor. Le zice simplu „luzări ”.

I-a spus lui Victor că trebuie să plece. Se făcuse târziu şi afară şi în sufletul ei. Simțea că se sufocă de indignare și dezgust, voia sa iasă din restaurant să respire aer curat și să simtă fulgii mari de zăpadă cum îi cad pe față, prelingându-se printre genele mari şi negre, aidoma lacrimilor din sufletul ei.

El a cerut nota de plată și ea a auzit ca prin vis cum îl intreabă chelnerul:

  • Plătiți cash sau cu cardul? Aveţi card de fidelitate la noi?

El a răspuns apăsat și hotărât: „plătesc cash”, ignorând complet a doua întrebare.

Anei i s-a părut pentru o clipă că răspunde ea chelnerului, dar poate că nu era decât un răspuns șoptit din gândurile ei:

Domnul plătește cu cardul. Cardul de (in)fidelitate!”

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s